Seară din decembrie 27.

E ger uscat afară,
Iar vântul nu-şi are linişte,
Fantasme se perindă, ca într-o fanfară
Şi moartea tremură în mirişte.

Luna cea albă îşi arată colţii
Şi pare o stafie astă seară
Chinuind animalele nopţii,
Ascunse, îngheţate în lanul de secară.

Lupi strigă-n depărtare,
Iar tăcerea nopţii se cutremură
Şi-n vuietul iernii e disperare,
Luna se albeşte şi plânge de ură.

Stele palide se ivesc pe cer,
Zăpada scârţâie, freamătă
De dor, de durere, de ger
Şi visele, culori reci capătă.

Se opreşte vântul, lupii tac,
Luna dispare, stele se sting
Şi vine furtuna în frac
de nouri grei, de nea sclipind...

Alungă stafiile, alungă întunericul
Acoperă urme, aşează umbre
Şi-aşterne pacea, misterul,
Iar visele nu mai sunt sumbre-
sunt vise albe, din decembrie...

11.12.2008