miercuri, 15 iulie 2009

Enigma 52.

Întrebări îmi trec prin minte
Fără sens şi fără răspuns,
Întrebări chinuite de-amintiri,
Ruginite de ploaie,
Împunse de priviri...

Nu mai am speranţe şi vise,
Doar întrebări
Şi doar frământări
Fără rost, toate-n zadar...

Mă macin încet,
Singură, printre întrebări
Mă lovesc de ziduri invizibile
Şi de răspunsuri imprevizibile
Şi o enigmă e totul...

Poate sunt gânduri
Ce nu-mi aparţin,
Întrebări ce n-ar trebui puse,
Amintiri ce-ar trebui îngropate
Şi enigme uitate...

1.03.2009

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu