Mă plimb pe străzi, aiurea
Și mai cade câte-o frunză
Și pe obrazu-mi înghețat ș-așază,
Din cer cade câte-o lacrimă
Și vântu-mi șoptește că e toamnă.
Pe jos, covor de frunze ofilite,
Pe sus, covor de nori grei și tari,
Covor de amintiri, suflete uitate-
Din pom cade-un măr într-o baltă
Și vântu-mi șoptește că e toamnă.
O frunză, un măr, o picătură,
Văd umbre, zâmbete crispate, feșe veștejite,
Nostalgii, melancolii, toate- doar prostii,
Închid ochii, vreau să visez, dar
Și vântu-mi șoptește că e toamnă.
Mă duc în parc, pustiu
Și stau pe-o bancă veche
Și privesc în jur
Din copaci iar cad frunze
Și vântu-mi șoptește că e toamnă.
cândva în octombrie 2008
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu