Ea şi el 28.

Răsare tainic în a nopţii zare
Luna cea frumoasă şi tăcută.
Şi iat-o cum vine pe cărare
Cu paşi mărunţi, ca o nălucă
La iubitul ei ce demult o aşteaptă
cufundat în visare.

El tresare de emoţie, îi simte apropierea,
Ea, cu păr de abanos şi ochi de-argint
Îi zâmbeşte sfioasă şi e aievea
El se teme să n-o piardă în neant,
Dar ea nu vrea despărţirea.

Şi acolo, amândoi, pe-o bancă în parc
Îşi spun iubirea, şoapte doar de ei ştiute,
Într-o noapte de cristal au făcut un pact
Şi luna le-a fost îndrumătoare şi a
vrut să-i sărute,
Să le dea o binecuvântare, c-au băut din
pocal- pocalul iubirii cerute.

Dezmierdări, vorbe dulci, o clipă în eternitate,
Seara-i caldă, luna-i deplină
El şi ea, ea şi el, dragostea în magicul
infinit.
Totul e încremenit, iubirea-i lină,
Nimic nu mai contează, e seninătate.

Unul în braţele celuilalt, mângâiaţi de tăcere,
El obrazu-i de porţelan il atinge
Ea surâde, cuvintele nu-şi au rostul-sunt
doar o părere.
Buzele lor se apropie, nu se pot respinge
Sunt cununaţi pe vecie, cu luna martoră
a lor întâ sărutare.

Oh, dar zorii se apropie, cu raze de catifea,
Luna la revedere îşi ia
Şi ea pleacă, privind înapoi
La iubitul ei ce aşteaptă deja cu nerăbdare
Când o va vedea din nou seara următoare.

12.11.2008