Cerneala 92.

Stau la masă cu lampa stinsă
Şi scriu cu cerneală-n beznă,
Privesc apusul şi-o rază
de sânge-mi spală odaia-
E lumina, dar n-o vreau,
Căci îmi răneşte cerneala
Şi-mi iveşte masa ruginită,
pana tocită
şi călimara goală...

Peniţa nu mai scrie, ci zgârie,
Creionul nu mai desenează,
ci alunecă haotic pe hârtie,
Iar mâna adoarme zbârcită
pe masă cu unghii muşcate de ciudă
şi roase de lumină-
Dar e apus,
Mov funebru şi strident
Şi-mi distruge cerneala,
îmi devorează călimara...

10.11.2009-12.11.2009

Moarte prematură 91.

Aveam impresia că plouă
Şi ploua în parc
peste frunzele plăpânde
Şi le-a ucis.

Dar, dacă nu erau moarte?
Poate mai trăiau
Şi poate renăşteau...
Acum sunt înecate-n pământ,
scufundate-n noroi
şi împregnate cu ploaie...

Mă lovea vântul
c-un schelet de frunză peste gură
Şi-mi spunea să tac-
Copacii-s morţi.

Dar era umed şi frig
Şi-aveam impresia că plouă...

4.11.2009-10.11.2009

Apă 90.

Ninge.
Şi plouă...
Fulgi de nea
se bat de geam,
se strivesc
între două plăci
de sticlă rece-
Şi-apa curge, lent...

Apa va îngheţa
Şi, poate, sticla
va crăpa-
Teamă.
Dar, poate,
soarele-mi va lumina
geana
Şi-mi va stinge setea
şi foamea de apă...
Acum plouă.
Şi ninge.
Apa se prelinge, lent...

4.11.2009

Luna-mi zâmbeşte... 89.

Luna-mi zâmbeşte rece
pe cerul de toamnă,
Îmi aruncă priviri nervoase
Şi-mi stinge somnul, prematur...

Are un zâmbet trist
şi-amar,
şters-
e lună de fildeş,
mireasă moartă pe cer sidefat...

Luna vibrează-n mormântul
nopţii,
razele-i tremură ameninţător.
Lună, de ce mă urăşti?
Şi tu suferi
Şi eu sunt ca şi tine-
Dar e întuneric calm,
Doar luna-mi zâmbeşte nervos,
pe cerul de toamnă...

3.10.2009-10.11.2009