Nelinişte 22.

Cerul e înnorat şi plouă cu îndoieli
Care se prăbuşesc grele, pe ciment
Şi apoi se evaporă-n neant,
Ca din nou să vină cu aceleaşi aiureli.

Norii sunt urâţi, vântul bate
Şi-mi suflă gândul departe
Şi-apoi mi-l aduce înapoi,
Presărat cu cioburi acre.

Cerul cerne cu sita întrebări,
Iar eu caut răspunsuri,
Dar mă aleg doar cu neajunsuri
Care nu mă liniştesc, nu-mi dau
rezolvări.

Prea tare apasă picăturile
Şi-atunci stau şi mă întreb
Tu şi eu, eu şi tu, noi doi
E doar o utopie amară?

Prea mult cerem, o fărâmă de iubire pură?
De ce nu suntem oare crezuţi?
Noi vrem dragoste, nu ură
Sau poate suntem nişte îngeri căzuţi...

Norii se mai risipesc,
Cerul, parcă e senin, de vise plin,
Dar iarăşi vin umbrele, lin
Şi e înnorat şi plouă cu îndoieli...

6.12.2008